Situația din Republica Moldova a fost discutată de președintele României, Klaus Iohannis și omologul său din Muntenegru

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat situația din Republica Moldova, cu omologul său din Muntenegru, Jakov Milatovic, aflat în vizită la București, scrie TVR Moldova

„Am evidenţiat eforturile autorităţilor de la Chişinău în combaterea efectelor războiului hibrid şi am prezentat sprijinul consistent al României în domenii precum avansarea reformelor, întărirea rezilienţei şi procesul de integrare europeană’, a spus Klaus Iohannis la conferința de presă de după întrevedere.

Președintele Klaus Iohannis l-a asigurat pe omologul său muntenegrean că România va continua să sprijine Muntenegru şi celelalte state din Balcanii de Vest împotriva acţiunilor destabilizatoare ale Rusiei.

Totodată, Klaus Iohannis a lăudat evoluţia ţării din Balcanii de Vest pe calea reformelor necesare în procesul de aderare la UE şi a încurajat continuarea acestora ‘în ritm susţinut’.

‘L-am asigurat ferm de sprijinul pe care România îl acordă şi îl va acorda în continuare integrării europene a Muntenegrului’, a spus Klaus Iohannis.

De asemenea, Iohannis a exprimat disponibilitatea din partea ţării noastre de a oferi expertiză în domeniile de negociere. ‘Credem că, în acest fel, putem să contribuim la creşterea ritmului acestor discuţii’, a adăugat el.

Iohannis a lăudat măsurile ferme luate de Muntenegru ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina ‘în special în ceea ce priveşte alinierea la deciziile Uniunii Europene în domeniul politicii externe şi de securitate, inclusiv cu privire la sancţiuni’.

Total
0
Shares
Total
0
Share