Social

Situația la frontieră, bilanțul săptămânii: 80 417 de persoane au traversat frontiera R. Moldova

Pinterest LinkedIn Tumblr

În perioada 20 – 26 iulie 2020, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au fost notificate 95 de evenimente cu documentarea a 110 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:

– 56 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
– zece cetățeni străini au încălcat regimul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– 24 de contravenții privind încălcarea regimului special în condiții de stare excepțională;
– cinci cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Au fost declanșate 96 de consemne, dintre care trei consemne pe Interpol și 93 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.

În decursul săptămânii precedente 36 de cetăţeni străini, dar și 37 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova.

Activitatea de constatare şi examinare a contravenţiilor în cadrul subdiviziunilor Poliţiei de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 90 de procese verbale și chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 62 800 și încasarea amenzilor de 27 000 lei.

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 80 417 traversări, dintre care 41 387 au fost trecerile cetățenilor moldoveni. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 27 813 traversări. Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România, 61 % din totalul de traversări s-au semnalat în punctele de trecere situate la granița moldo-română.

loading...

Comments are closed.