Situația la frontieră: Circa 62 de mii de traversări, în ultimele 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 61 782 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 31 090 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 33 759, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 28 023.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 33 418 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 17 657 treceri și alte 10 707 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 11 331 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 10 707 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 730 traversări persoane;
PTF Cahul – 5 288 traversări persoane;
PTF Otaci – 5 186 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 4 624 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3 268 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 15 734 treceri, dintre care 7 833 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 3 050 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova, pentru 19 persoane s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share