Situația la frontieră: Peste 51 de mii de traversări în 24 de ore

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 51 886 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de ieșire din Republica Moldova – 29 716 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 28 697, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 23 189.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 29 702 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 14 699 treceri și alte 7 485 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Leușeni – 12 485 traversări persoane;
PTF Sculeni – 7 716 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 7 485 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 048 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 3 361 traversări persoane;
PTF comun Palanca – 3 077 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 12 699 treceri, dintre care 6 039 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 1 845 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru 22 de persoane.

Total
0
Shares
Total
0
Share