Situația la frontieră: Șapte persoane au fost refuzate la intrarea în țară

În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 32 570 traversări, un număr mai mare fiind consemnat pe sensul de intrare în Republica Moldova – 16 391 traversări persoane.

Mai multe traversări au fost ale cetățenilor moldoveni – 16 568, iar traversările cetățenilor străini au constituit 16 002.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cu România – 19 654 traversări, la granița moldo – ucraineană fiind semnalate 8 872 treceri și alte 4 044 traversări – frontiera aeriană.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei rămân a fi:
PTF Sculeni – 7 730 traversări persoane;
PTF Leușeni – 6 371 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 4 044 traversări persoane;
PTF Otaci – 4 203 traversări persoane;
PTF Costești – 1 996 traversări persoane.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 4 760 treceri, dintre care 2 395 pe sensul de intrare în Moldova. Totodată, numărul de 495 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în Republica Moldova s-a aplicat refuzul de autorizare a trecerii frontierei de stat pentru șapte persoane.

Total
0
Shares
Total
0
Share