Slovacia a atacat în instanță UE pentru interzicerea gazului rusesc

Slovacia a atacat în instanță UE pentru interzicerea gazului rusesc
EnglishFrançaisРусский

Slovacia a depus o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Luxemburg împotriva deciziei UE de a interzice importurile de gaz rusesc, măsură care urmează să intre pe deplin în vigoare în toamna anului viitor, informează telegraph.md, cu referire la Kyiv Independent.

Potrivit autorităților slovace, cererea a fost înregistrată pe 24 aprilie 2026 și a fost confirmată ulterior de purtătoarea de cuvânt a Ministerului Justiției, Barbora Skulova.

Premierul Robert Fico a criticat modul în care a fost adoptată decizia europeană, afirmând: „Suntem îngrijorați de modul în care acest regulament a fost adoptat. Suntem convinși că în acest caz a fost vorba de un regim de sancțiuni și, prin urmare, era necesar ca decizia să fie luată în unanimitate”.

Autoritățile slovace susțin că actualul cadru ar putea afecta echilibrul competențelor în Uniunea Europeană și ar slăbi poziția statelor membre în procesul decizional.

Conflictul juridic are la bază regulamentul „Repower EU”, adoptat în ianuarie 2026, care prevede eliminarea treptată a importurilor de gaz natural rusesc până cel târziu în noiembrie 2027, precum și reducerea dependenței de petrol rusesc.

Slovacia, împreună cu Ungaria, rămâne una dintre cele mai dependente state UE de energia din Rusia. Potrivit datelor citate, în 2025 Slovacia primea aproximativ 86% din petrol din Federația Rusă.

Litigiul slovac urmează o linie juridică similară cu cea a Ungariei, care contestă la rândul său măsura europeană, argumentând că astfel de decizii ar trebui adoptate doar prin unanimitate, fiind de natură sancționatorie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share
ULTIMA ORĂ
×