Premierul Slovaciei, Robert Fico, a anunțat că guvernul de la Bratislava a decis să oprească livrările de urgență de energie electrică către Ucraina. Măsura a fost luată ca reacție la ceea ce el a numit „acțiuni ostile” ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski și la blocarea livrărilor de petrol către Slovacia.
Înainte de a lua această decizie, Fico a încercat să discute telefonic cu liderul de la Kiev pentru a afla când vor fi reluate livrările de petrol. „Partea ucraineană ar fi fost disponibilă pentru convorbiri abia după 25 februarie”, a spus premierul slovac.
„Având în vedere gravitatea situației și starea de urgență petrolieră declarată în Slovacia, suntem nevoiți să adoptăm imediat prima măsură reciprocă”, a precizat el într-o postare pe Facebook.
Decizia va fi anulată imediat ce tranzitul de petrol către Slovacia va fi reluat, a adăugat Fico. El a solicitat companiei de stat care operează sistemul de transport al energiei să oprească furnizarea de electricitate de urgență către Ucraina.
„Începând de astăzi, dacă partea ucraineană va solicita Slovaciei ajutor pentru stabilizarea rețelei energetice, un astfel de ajutor nu va fi acordat”, a afirmat premierul.
Fico a avertizat că aceasta este doar prima măsură și că Bratislava ar putea lua pași suplimentari, inclusiv reevaluarea poziției sale privind aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, dacă livrările de materii prime strategice nu vor fi restabilite.
Premierul slovac a acuzat Kievul că a prejudiciat Slovacia prin oprirea tranzitului de gaze și blocarea livrărilor de petrol prin oleoductul „Drujba”, ceea ce a determinat autoritățile slovace să declare stare de urgență petrolieră.
Potrivit lui Fico, rafinăria Slovnaft este nevoită să caute petrol pe piețele globale, ceea ce crește costurile. El a susținut că serviciile slovace de informații indică faptul că oleoductul de pe teritoriul Ucrainei ar fi funcțional.
Premierul slovac a calificat oprirea fluxului de petrol drept „o decizie pur politică” menită să preseze Slovacia.
Fico a subliniat că Slovacia a sprijinit Ucraina în multiple domenii, de la gestionarea refugiaților până la ajutor energetic și umanitar, și a insistat că Bratislava rămâne un stat suveran. „Slovacia are dreptul la livrări de petrol”, a spus el, adăugând că decizia privind eventuale noi măsuri depinde de momentul în care Ucraina va relua tranzitul.
Totuși, premierul a menționat că Slovacia trebuie să respecte deciziile instituțiilor europene competente, potrivit cărora până la sfârșitul anului 2027 va fi decuplată de aceste resurse, iar dependența estică de materii prime va fi înlocuită cu una vestică.



