Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Fiodor Gagauz și Grigore Novac au criticat, în cadrul briefingului de astăzi din Parlament, semnarea de către Președintele Maia Sandu a unei legi conform căreia TVA și accizele pentru antreprenorii din Autonomia Găgăuză vot fi rambursate din bugetul regional. Documentul a fost publicat pe 21 octombrie și intră în vigoare la 1 noiembrie.
DOC // Maia Sandu a promulgat legea privind majorarea poverii fiscale a UTA Găgăuzia
Fiodor Gagauz a atras atenția asupra faptului că procedura de rambursare a TVA și a accizelor către agenții economici din țară poartă un caracter stimulator, promovează realizarea produselor autohtone în afara Republicii, acest tip de taxe mereu fiind rambursate din contul bugetului de stat.
Potrivit deputatului, legea adoptată contravine normelor constituționale, Legii cu privire la statutul juridic Special al Găgăuziei, potrivit căreia bugetul autonomiei este format din toate tipurile de plăți, precum și Legii cu privire la actele juridice, care prevede că modificările la Codul Fiscal intră în vigoare nu mai devreme de 6 luni de la data publicării.
„În opinia noastră, această lege are un caracter vădit discriminatoriu, iar urmare a implementării sale, bugetul autonomiei va fi prejudiciat în cuantum de cel puțin 25%, ceea ce va cauza dificultăți autorităților regionale în exercitarea competențelor sale”, a spus Fiodor Gagauz.
Deputatul a mai spus că în cel mai scurt timp fracțiunea BCS va contesta această lege la Curtea Constituțională.
Președintele Comisiei parlamentare pentru Drepturile Omului, Grigore Novac, a menționat că această lege antisocială privează anual bugetul autonomiei de sute de milioane de lei și afectează implementarea mai multor proiecte în autonomie.
Deputatul socialist a atras atenția asupra faptului că mai devreme Maia Sandu pleda pentru drepturi egale pentru toți, dar recent retorica ei s-a schimbat. Ea a început să șantajeze viitorii primari, spunând că nu vor primi finanțare pentru localitățile sale dacă nu sunt „pro-europeni”. Deputatul a îndemnat-o pe Maia Sandu să viziteze Găgăuzia, să se întâlnească cu deputații Adunării Populare și primarii din regiune și să asculte ce părere au despre această lege.
Grigore Novac consideră că Curtea Constituțională ar trebui să restabilească echilibrul social și drepturile autonomiei.