Societatea civilă solicită Parlamentului să asigure transparența evaluării externe a judecătorilor și procurorilor

Mai multe organizații ale societății civile au emis o declarație comună prin care solicită Parlamentului să asigure transparența procesului de evaluare externă a judecătorilor și procurorilor. Documentul reprezintă o reacție după ce deputații au votat în prima lectură proiectul de lege ce vizează acest proces, stipulând că audierile persoanelor evaluate se vor publica online doar cu acordul acestora, scrie IPN

Potrivit organizațiilor semnatare, prevederea este periculoasă și poate periclita activitatea comisiilor de evaluare, iar lipsa de transparență a acestui proces poate discredita evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. „Persoanele cu probleme de integritate nu vor fi de acord cu publicarea audierii, iar dacă interviurile nu vor putea fi urmărite public, comisiilor de evaluare le va fi dificil să combată atacurile, iar astfel de situații vor contribui la discreditarea și lipsa de încredere în proces”, se arată în textul declarației.

De asemenea, semnatarii documentului consideră nepublicarea înregistrărilor ca fiind lipsită de sens, întrucât rapoartele comisiilor de evaluare vor fi dezbătute în cadrul ședințelor Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor, care sunt publice, potrivit legii. O asemenea abordare din partea legiuitorilor pare a fi discriminatorie în raport cu persoanele evaluate deja de comisia pre-vetting, precum și în raport cu judecătorii și candidații la Curtea Supremă de Justiție, audierile și înregistrările cărora sunt publice.

Reprezentanții societății civile solicită Parlamentului revizuirea articolului 16, aliniatul 3, din proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, în sensul excluderii prevederii cu privire la nepublicarea înregistrărilor audierilor fără acordul persoanei evaluate și menținerea publicării pe internet a audierilor publice a persoanelor supuse vetting-ului.

În momentul publicării declarației, aceasta a fost semnată de 12 organizații neguvernamentale, lista semnatarilor rămânând deschisă. Documentul a fost expediat Parlamentului, comisiei pre-vetting, comisiei de evaluare externă a Curții Supreme de Justiție, Ministerului Justiției, precum și organelor de autoadministrare a judecătorilor și procurorilor.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share