Șoferul camionului implicat în tragicul accident de lângă satul Măgdăcești, raionul Criuleni, a fost reținut pentru 72 de ore, scrie Jurnal.md
Amintim că accidentul s-a produs în această dimineață pe șoseaua care traversează satul Măgdăcești din raionul Criuleni. Un autocamion a intrat în plin într-un microbuz de linie care se deplasa de la Drăsliceni spre Chișinău. Microbuzul a fost lovit din spate, în preajma unei treceri de pietoni. În urma impactului, 14 pasageri adulți și doi copii au ajuns la spital. Potrivit Poliției, vinovat s-ar face șoferul camionului, care a încercat să efectueze o manevră de schimbare a benzii de deplasare fără să se asigure.
Minorii de 16 ani, care au fost transportați la Institutul Mamei și Copilului, au suferit contuzii cranio-cerebrale, o plagă, dar și alte leziuni.
„Unul dintre ei este momentan internat în secția neuro-chirurgie cu o contuzie cranio-cerebrală, o plagă. Cel de-al doilea are mai multe leziuni și urmează să fie internat într-o secție de neuro-chirurgie. Ambii sunt sub supraveghere medicală. Starea lor este de gravitate medie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu.
Unul dintre pasagerii adulți a fost internat în stare gravă, iar alții șase sunt în stare de gravitate medie, a declarat Dorina Arsene, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă.
„Un pacient este în stare gravă, iar alții șase în stare de gravitate medie, dar la fel cu fracturi și au nevoie de a fi spitalizați. Ceilalți opt pacienți, după consultații și investigații, au plecat cu recomandări la tratament ambulator”, a spus Dorina Arsene.