Studenții de la Univerisitatea Agrară de Stat din Moldova (UASM) se pot întoarce în căminul din centrul Capitalei. Aministratorul căminului nr. 3 de pe bulevardul Grigore Vieru 8 a spus că dispoziția de a accepta studenții înapoi a fost emisă ieri, 20 septembrie.
„De ieri a fost dată dispoziția de către instituție. Chiar domnul Daicu (prorectorul pe administrare și gospădărire) personal a sunat, și domnul decan, a anunțat să acceptăm studenții”, a spus Sergiu Didoruc. Potrivit lui, câțiva studenți au venit deja ieri la cămin pentru a se caza.
Amintim că anterior studenții de la Agrară au fost transferați în căminul de pe strada Mircești 21/1, situat în campusul universitar al UASM. Nemulțumiți de mutare, unii dintre aceștia s-au plâns Premierului Republicii Moldova că vor să se întoarcă înapoi în căminul din centrul orașului, pe motiv că în căminul din strada Mircești condițiile de cazare sunt mai proaste. Pavel Filip a luat act de solicitarea tinerilor într-o ședință de Guvern, mustrându-l dur pe ministru Agriculturii pentru situația în care au nimerit tinerii.
Mai mult, peste câteva zile ministrul Liviu Volconovici a fost demis din funcție, iar în locul său a fost propus fostul șef la ANTA, Nicolae Ciubuc.
După cum a scris astăzi Agora.md, de joi, 20 septembrie, cei o sută de studenți ai Facultății de Medicină Veterinară ai Universității Agrare (UASM) au undă verde pentru a se întoarce în căminul din centrul Capitalei.