Economic

Soluții de recuperare a industriei turismului după criza pandemică

Pinterest LinkedIn Tumblr

Politicile de recuperare a industriei turismului după criza pandemică au fost abordate în cadrul unei reuniuni internaționale de nivel înalt, sub ediga Organizației Mondiale a Turismului (UNWTO), cu participarea Ministrului Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, și a circa 200 de reprezentanți ai instituțiilor statului și organizațiilor internaționale din întreaga lume, transmite Telegraph.md

Participanții la conferință au pus în discuție modul în care guvernele, organismele internaționale și companiile din industria turistică pot înlătura vulnerabilitățile cauzate de criza pandemică, precum și măsurile care urmează a fi întreprinse pentru a susține mediul de afaceri.

Potrivit experților în domeniu, pandemia de COVID-19 este o emergență globală de sănătate. Aceasta constituind cel mai mare pericol pentru economia mondială după criza financiară din 2008, reducând perspectivele de creștere economică și sporind riscul unei crize globale profunde.

În acest context, turismul se numără printre sectoarele cele mai afectate de criză, iar sprijinul din partea guvernelor este stringent necesar, având în vedere milioanele de locuri de muncă care sunt în pericol.

„Pandemia este o lovitură puternică pentru întreaga industrie a turismului. Restricțiile de circulație la nivel mondial, dar și cele legate de activitatea antreprenorială pe perioada crizei pandemice, au produs un impact negativ profund. Potrivit estimărilor asociațiilor de business, 76% dintre agențiile de turism din Republica Moldova vor resimți un impact absolut din cauza acestor restricții. De aceea, experiența organizațiilor internaționale din domeniu, soluțiile pe care le consideră fezabile, ne vor ajuta să identificăm cele mai bune măsuri pentru recuperarea sectorului turismului din țara noastră”, a susținut Sergiu Railean.

Printre speakerii conferinței s-au numărat Zurab Pololikashvili, secretar general al UNWTO, Manuel Butler, director executiv al UNWTO și Ricardo Hausmann, profesor la Universitatea Harvard.

Menționăm că Organizația Mondială a Turismului, cu sediul la Madrid, Spania, este o agenție a Națiunilor Unite care se ocupă de problemele din sectorul turismului. UNTWO este un organism semnificativ la nivel global, reprezentând organismele turistice din sectorul public. Organizatia Mondială a Turismului are un rol important în promovarea dezvoltării de fond, durabile și universal accesibile a turismului, acordând o atenție deosebită țărilor în curs de dezvoltare.

loading...

Comments are closed.