Sondaj de opine: Vlad Plahotniuc, mai de încredere în ochii moldovenilor decât Andrei Năstase

Vlad Plahotniuc, Andrei Nastase, PDM, PPDA, Platforma DA, Partidul Democrat din Moldova, Victor Topa, Maia Sandu, sondaj de opinie, in cine au incredere moldovenii, proteste chisinau, politica

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, liderul Partidului AS, Maia Sandu și Prim-ministrul Pavel Filip se bucură de cea mai mare încredere din partea populaţiei. Sunt rezultatele unui sondaj de opinie, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova.

Igor Dodon este preferat de 51,5 la sută dintre intervievați, iar Maia Sandu de 29,3 la sută. Pe locul trei în top se situează Prim-ministrul Pavel Filip, pentru care s-au expus 22,1 la sută dintre cei chestionați.

Surpriza clasamentului este președintele PDM, Vlad Plahotniuc, care se bucură de încrederea a 17,7 % din moldoveni.

În top se mai regăsesc și liderul PCRM, Vladimir Voronin, liderul fracțiunii PSRM, Zinaida Greceanîi și președintele Parlamentului, Andrian Candu.

Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, se bucură de încrederea a doar 15,1 la sută din moldoveni, fiind în scădere față de datele sondajelor prezentate anterior.

Pentru prima dată, în topul celor mai de încredere politicieni moldovei apare și președintele de onoare a PUN, Traian Băsescu, care se bucură de încrederea a 10,1 la sută din cetățenii Republicii Moldova.

Sondajul sociologic a fost efectuat pe un eșantion de 1783 de persoane în perioada 2 – 18 ianuarie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share