Partidul Acțiune și Solidaritate ar fi realizat un sondaj pe circumscripția Hâncești, iar Olesea Stamate s-ar clasa tocmai pe locul patru, la o distanță de 7% față de candidatul clasat pe locul trei.
Cel puțin despre acest lucru scrie canalul de Telegram „Lustrația”.
„Așadar, vrasăzică, prin urmare, cum am anunțat aseară, cei de la PAS au realizat un sondaj intern pe circumscripția 38 (Hîncești). Rezultatele le-au obținut săptămâna trecută și, ” mягко говоря”, i-au întristat tare. Candidatul împins cu atâta insistență de PAS, Olesea Stamati, se clasează doar pe locul 4 (da, da, anume PATRU) la o distanță de aproape 7% de cel clasat pe locul trei. Speranțele lor acum e ca acest candidat să lupte deja pentru un „onorabil” loc 3, ca să nu facă de râs PAS, dar și să compromită startul prezidențiabil al Maiei Sandu. Dar cea mai mare îngrijorare a PAS-iștilor nu e asta, ci tendința credibilității față de formațiune, intenția de vot politic pentru PAS și, cel mai mult, faptul că în acest raion de dreapta credibilitatea Maiei Sandu este la egal cu cea a lui Igor Dodon. Iată efectele certurilor interne în PAS, dar și lupta între PAS și PPDA. Vor trage ei concluzii? Să vedem.”, se menționează în mesajul canalului de Telegram.
Telegraph.md amintește că după anunțarea organizării alegerilor parlamentare noi la Hâncești, în interiorul PAS a izbucnit un scandal de proporții. În timp ce Maia Sandu și echipa de la Chișinău a înaintat-o pe Olesea Stamate, organizația orășenească PAS Hâncești și-au exprimat public susținerea pentru fostul membru PAS, Grigore Gobzac. Recent, în susținerea lui Cobzac au venit și două partide, PUN, dar și Platforma DA. Gobzac a ieșit din PAS declarând că în acest partid nu mai există democrație internă.
Citește și: Deputata Maria Ciobanu, despre Maia Sandu: „Doamne ferește de oamenii care ajung pe val”