Speakerul Igor Grosu s-a întâlnit cu Ambasadorul Turciei la Chișinău

Perspectivele parteneriatului moldo-turc și posibilitățile de dezvoltare a relațiilor economice, au fost discutate, astăzi, de către Președintele Parlamentului, Igor Grosu cu E.S. Gürol Sökmensüer, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova.

Oficialii au salutat creșterea din ultimii ani a fluxului investițional între cele două țări și au convenit în a spori volumul de investiții turcești în Republica Moldova cu implicarea mai multor companii interesate în proiecte de infrastructură.

“Pentru a încuraja investitorii să vină în Republica Moldova, ne angajăm să creăm un climat investițional favorabil, iar prioritatea noastră este combaterea corupției și vom face tot posibilul să avansăm în acest domeniu”, a declarat Igor Grosu.

Un alt subiect abordat a fost dialogul pe dimensiunea Grupurilor parlamentare de prietenie și a Comisiilor parlamentare de specialitate.

Total
0
Shares
Total
0
Share