Specialiști din centrele de sănătate publică teritoriale desfășoară verificări în școli

În această săptămână, specialiștii centrelor de sănătate publică teritoriale desfășoară verificări privind nivelul de pregătire a instituțiilor de învățământ preuniversitar pentru anul de studii 2023-2024.

Potrivit ANSP, controalele au loc în conformitate cu prevederile legislației sanitare în vigoare și domeniile de competență ale Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.

Astfel, comisiile din care fac parte și specialiștii ANSP verifică respectarea mai multor indicatori, printre care: numărul de locuri și cel al elevilor, susținerea examenului medical și a instruirii igienice de către personal; asigurarea cu apă și corespunderea calității acesteia normelor sanitare; dacă se respectă distanța de 1 m dintre băncile școlare și mobila marcată în sălile de studii conform taliei elevilor; nivelul de asigurare a condițiilor pentru respectarea igienei elevilor; asigurarea cu suficiente cantități de săpun lichid, detergenți și dezinfectanți pentru realizarea măsurilor de igienizare și dezinfecție a terenului și spațiilor instituției.

De asemenea, este verificată prezența personalului medical și dotarea cu utilaj a cabinetului medical, sala de sport, blocul alimentar și coordonarea meniurilor cu CSP teritoriale, precum și starea sanitară a terenurilor instituțiilor.

Rezultatele evaluărilor vor fi generalizate și prezentate într-un raport final.

Total
0
Shares
Total
0
Share