Specialiștii în protecția victimelor violenței și-au consolidat competențele în cadrul unui program de instruire organizat de Ministerul Muncii și UNHCR

În perioada 7 octombrie – 7 noiembrie 2025, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), a organizat o serie de instruiri dedicate specialiștilor implicați în prevenirea și combaterea violenței în familie și violenței împotriva femeilor. Aceste sesiuni au avut loc pe parcursul unei luni și au reunit 77 de reprezentanți ai autorităților publice locale și prestatori de servicii sociale, care gestionează direct cazurile și oferă sprijin supraviețuitorilor, inclusiv persoanelor refugiate.

Obiectivul principal al acestor activități a fost dezvoltarea competențelor profesionale ale participanților, îmbunătățirea mecanismelor de cooperare interinstituțională și promovarea unei abordări centrate pe nevoile persoanei. În cadrul instruirilor, specialiștii au discutat despre provocările actuale din domeniul protecției victimelor violenței, au împărtășit bune practici și au identificat soluții pentru consolidarea răspunsului integrat la cazurile de violență.

De asemenea, au fost evidențiate nevoile de formare continuă, în special în domeniul prevenirii epuizării profesionale și al consolidării abilităților de intervenție în situații complexe. Schimbul de experiență și dialogul deschis au fortificat legăturile între profesioniștii din diferite sectoare și au contribuit la crearea unui spațiu sigur pentru reflecție și învățare.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale, împreună cu UNHCR, și-au reafirmat angajamentul de a sprijini constant profesioniștii din teren și de a dezvolta un sistem de protecție eficient, empatic și incluziv, orientat spre siguranța și demnitatea fiecărei persoane.

Total
0
Shares
Total
0
Share