Politic

Spînu îl acuză pe Alaiba că își face capital politic pe seama crizei gazelor? Vezi ce declară vicepremierul

Pinterest LinkedIn Tumblr

Contradicții în declarațiile liderilor PAS. După ce ANRE a stabilit noile prețuri la gaz de 15,18 lei și, la solicitarea Comisiei pentru Situații Excepționale, a decis ca tarifele să fie introduse de la 1 ianuarie, deputatul PAS Dumitru Alaiba a criticat decizia Agenției.

„Cât despre decizia ANRE, e doar normal să avem mari semne de întrebare. Am văzut multe trucuri, dar unul ca ăsta – încă nu. Poate și Ministerul Finanțelor să aplice aceeași logică și să crească impozitul pe venit pentru tot anul 2021? Așa, ca să continuăm ciclul absurdului”, a scris Alaiba pe rețelele de socializare.

La scurt timp după această postare, vicepremierul Andrei Spînu a venit cu explicații pe Facebook. Spînu susține că Guvernul a cerut ca ANRE să aplice tarifele retroactiv pentru a evita o nouă criză energetică.

„Această procedură risca să pună sub un semn mare de întrebare capacitatea de plată a gazului către Gazprom și riscuri de sistare pentru toată țara”, a scris Spînu.

Vicepremierul Spînu s-a adresat către politicienii, care au criticat această decizie: „Este trist să văd cum unii și-au găsit dușmanul politic în mine. E greșit colegi, e greșit și mincinos ceea ce faceți”. Totodată, Spînu i-a acuzat că încearcă să își facă un capital politic pe seama crizei energetice.

„Oameni buni, nu voi tolera minciuna și nici încercările unor politicieni de a-și face capital politic pe criza energetică”, a mai scris Spînu.

loading...

Comments are closed.