“Sputnik V”: 1 din 7 voluntari s-au plâns de efecte secundare după ce li s-a administrat vaccinul rusesc

Unu din șapte voluntari înscriși pentru testarea vaccinului rusesc împotriva COVID-19 s-a plâns că are efecte secundare, precum stări de slăbiciune și dureri musculare, a anunțat ministrul sănătății de la Moscova, relatează The Moscow Times.

Studiile clinice finale ale vaccinului rusesc denumit „Sputnik V” au început la în această lună, la Moscova, existând însă incertitudini cu privire la siguranța și eficacitatea acestuia pe termen lung.

Mihail Murașko, ministrul sănătății din Rusia, a spus că au fost vaccinați până acum peste 300 dintre cei 40.000 de voluntari înscriși.

„Aproximativ 14% au avut mici efecte secundare de slăbiciune, dureri musculare pentru 24 de ore și ocazionale creșteri ale temperaturii”, a spus ministrul citat de agenția TASS, adăugând că aceste simptome au dispărut a doua zi.

Complicațiile sunt detaliate în instrucțiunile de utilizare, fiind previzibile”, a adăugat Murașko.

Potrivit sursei citate, voluntarilor li se va administra o a doua doză de vaccin într-un interval de 21 de zile de la prima injecție.

De asemenea, mai mulți oficiali guvernamentali și membri de partid ar participa la această testare. Ministrul sănătății a precizat că populația din Rusia va putea fi testată la finalul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie.

Duminică, Rusia a raportat 6.148 de noi cazuri de coronavirus, a doua zi când numărul de cazuri de îmbolnăviri depășește 6.000. De asemenea, 79 de persoane au murit din cauza infecţiei cu COVID în ultimele 24 de ore ceea ce duce numărul deceselor la 19.418.

Autoritățile de la Moscova anunță că numărul total de infecţii a ajuns la 1.103.399.

Sursa: Digi24

Citește și: Vaccinul rus împotriva COVID-19, testat începând de astăzi pe 40 000 de locuitori ai Moscovei

Total
0
Shares
Total
0
Share