Ministerul Energiei a emis o circulară prin care îndeamnă autoritățile publice centrale și locale să implementeze de urgență măsuri de eficientizare a consumului de energie în instituțiile publice. Apelul survine în contextul declarării stării de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 16 decembrie, și vizează reducerea presiunii asupra sistemului energetic național.
Măsurile propuse includ optimizarea consumului de energie electrică și termică prin soluții simple și investiții minime, fără a afecta confortul cetățenilor. Printre acestea se numără utilizarea luminii naturale, înlocuirea becurilor incandescente cu LED-uri, izolarea conductelor termice și instalarea termostatelor pentru controlul distribuției căldurii.
Ministerul subliniază că eficiența energetică este nu doar o modalitate de economisire a costurilor, ci și o responsabilitate socială. Prin aplicarea acestor măsuri, fiecare instituție publică poate contribui la gestionarea rațională a resurselor energetice și la atenuarea impactului crizei energetice asupra Republicii Moldova. Autoritățile sunt îndemnate să acționeze imediat pentru a maximiza rezultatele acestor inițiative.