Statele Unite au întrerupt schimbul de informații cu Ucraina

Statele Unite ale Americii au întrerupt schimbul de informații cu autoritățile ucrainene, ceea ce ar putea afecta serios capacitatea Forțelor Armate ale Ucrainei de a viza obiectivele militare și trupele ruse, scrie Financial Times.

Informația a fost confirmată ”neoficial” de directorul CIA, John Lee Ratcliffe, care a declarat că SUA au luat ”o pauză de a face schimb de informații pentru a cere tuturor socoteală și a asigura pacea în lume,” a raportat jurnalista Fox News, Jackie Heinrich.

În plus, surse apropiate situației au precizat că Statele Unite au retras autorizația partenerilor europeni, inclusiv Marii Britanii, de a împărtăși informații cu Ucraina. Autoritățile americane au avertizat că vor monitoriza strict respectarea acestei interdicții prin agențiile lor din Kiev. Anterior, Marea Britanie furniza Ucrainei date americane clasificate sub termenul „Rel UKR – Releasable to Ukraine” (eliberabil către Ucraina).

Decizia vine după întâlnirea din 28 februarie dintre președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele american Donald Trump în Biroul Oval. Discuțiile au fost axate pe semnarea unui acord-cadru privind resursele naturale ale Ucrainei, dar întâlnirea s-a încheiat fără un acord, în urma unor divergențe pe tema ajutorului militar american și condițiile unui acord de pace cu Rusia. Ca urmare, Trump a anunțat pe 4 martie că va suspenda temporar ajutorul militar pentru Ucraina.

Total
0
Shares
Total
0
Share