Statele Unite au trimis mii de militari suplimentari în Orientul Mijlociu, în timp ce administrația președintelui Donald Trump încearcă să forțeze Iranul să accepte un acord care să pună capăt conflictului din ultimele săptămâni, relatează The Washington Post.
Potrivit unor oficiali actuali și foști, care au vorbit sub protecția anonimatului, desfășurarea include aproximativ 6 000 de militari aflați la bordul portavionului USS George H.W. Bush, însoțit de mai multe nave de război, precum și alți circa 4 200 de militari din grupul amfibiu Boxer, împreună cu unitatea expediționară a pușcașilor marini.
Noile forțe urmează să se alăture celor aproximativ 50 000 de militari americani deja prezenți în regiune, într-un moment critic, înainte de expirarea armistițiului de două săptămâni, programat pentru 22 aprilie.
Această desfășurare va duce la prezența a trei portavioane americane în regiune, inclusiv USS Abraham Lincoln și USS Gerald R. Ford, fiecare dotat cu zeci de avioane de luptă.
Decizia vine după ce președintele Trump a anunțat instituirea unei blocade maritime asupra Iranului, menită să oprească exporturile de petrol și să forțeze redeschiderea Strâmtorii Ormuz, o rută esențială pentru transportul global de energie.
Vicepreședintele JD Vance conduce negocierile cu Teheranul privind programul nuclear, însă discuțiile recente nu au dus la un acord. În acest context, Trump a declarat: „Războiul este foarte aproape de final.”
Oficialii de la Casa Albă au subliniat că toate opțiunile rămân deschise, inclusiv posibile lovituri suplimentare sau chiar operațiuni terestre în cazul în care negocierile eșuează.
Printre scenariile analizate se numără misiuni ale forțelor speciale pentru neutralizarea programului nuclear iranian sau desfășurarea de trupe pentru securizarea zonelor-cheie din Golful Persic.
În primele 24 de ore ale blocadei, forțele americane au interceptat mai multe nave comerciale suspectate că ar sprijini Iranul, însă acestea au fost redirecționate fără incidente. Peste zece nave de război americane sunt deja poziționate în Marea Arabiei și Golful Oman pentru a monitoriza traficul maritim.



