Peste un milion 394 de mii de persoane și aproximativ 953 de mii de locuințe, inclusiv cele neocupate, au fost recenzate de la debutul Recensământului din acest an. Potrivit Biroului Național de Statistică al Republicii Moldova (BNS), printre persoanele care au fost chestionate până în prezent se numără atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită, scrie Moldova 1
„Mulțumim tuturor respondenților care deja au participat la recensământ, oferind recenzorului răspunsuri complete și corecte la chestionarul RPL. Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ!”, se arată în mesajul BNS.
Amintim că recensământul persoanelor și locuințelor a început la 8 aprilie și se va desfășura până la 7 iulie.
Datele despre persoane și locuințe sunt colectate de peste 4000 de recenzori care folosesc, în premieră, tablete electronice pentru completarea chestionarelor.
Menționăm că persoanele care vor refuza să completeze chestionarele de recensământ și nu vor putea fi convinse prin nicio metodă riscă să fie amendate. Dacă în prima vizită proprietarii nu vor fi găsiți acasă, recenzorii vor putea efectua încă patru vizite la domiciliul acestora.
Recensământul populației și locuințelor se desfășoară o dată la zece ani, fiind cel mai important exercițiu statistic național care oferă tabloul demografic complet al țării. Ultimul Recensământ a avut loc în 2014 și s-a desfășurat timp de două săptămâni.