Ministerul Finanțelor continuă împrumuturile interne de la populație și anunță o nouă emisiune de valori mobiliare de stat pentru luna mai, scrie Știri Online.
În perioada 19–28 mai 2025, cetățenii pot subscrie la obligațiuni prin platforma www.eVMS.md, beneficiind de dobânzi fixe atractive: 7,6% pentru titluri pe doi ani și, în premieră, 7,8% pentru obligațiuni pe trei ani.
Dobânda este garantată și se achită semianual direct în contul bancar al investitorului. Statul oferă astfel o alternativă de economisire cu randament stabil, după ce în aprilie a înregistrat investiții de peste 74 milioane de lei din partea a 500 de persoane.