Ștefan Gligor se arată dezamăgit de fostele guvernări democratice, din care a făcut parte și Maia Sandu

Fostele guvernări, care se declarau democratice, din care, la un moment dat, a făcut parte și lidera PAS, Maia Sandu, au înșelat așteptările alegătorilor. De această părere este avocatul și expertul Ștefan Gligor, într-un comentariu pentru agenția de presă IPN, transmite Telegraph.md

“Au promis să ne integreze în Uniunea Europeană – i-am votat. Pe aceiași hoți. Suntem înșelați de aproape 30 de ani. E timpul să alegem la putere oameni, care și-au dovedit integritatea și asupra cărora nu planează temeiuri sau suspiciuni întemeiate de implicare în acte de corupție”, a declarat Ștefan Gligor.

Amintim că din 24 iulie 2012 până 30 iulie 2015, lidera PAS, Maia Sandu a fost ministru al Educației în Guvernul Filat 2. În data de 8 iunie 2019 a fost desemnată în funcția de prim-ministru. În 12 noiembrie 2019, guvernul condus de Maia Sandu a fost demis prin moțiune de cenzură.

Citește și: PAS fură din electoratul PPDA. Andrei Năstase: „I-am spus Maiei Sandu să nu abordeze primarii noștri”

Total
0
Shares
 
Total
0
Share