STISC anunță că infrastructura guvernamentală IT este supusă unor atacuri cibernetice

Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) a anunțat că, în ultimele ore, infrastructura IT guvernamentală a fost ținta unor noi atacuri cibernetice de tip DDoS.

Potrivit instituției, scopul atacurilor este perturbarea funcționării serviciilor publice online și crearea de disconfort pentru utilizatori.

Din cauza intensității crescute a atacurilor, unele platforme guvernamentale pot fi temporar indisponibile sau pot funcționa mai lent.

Specialiștii STISC, în colaborare cu partenerii instituționali, monitorizează situația și aplică măsuri tehnice pentru a limita impactul și a restabili rapid funcționalitatea completă a sistemelor afectate.

”Ne cerem scuze pentru eventualele inconveniențe și vă asigurăm că depunem toate eforturile pentru restabilirea rapidă a funcționalității serviciilor”, a transmis instituția.

Nu este pentru prima dată când infrastructura IT guvernamentală este vizată de atacuri de amploare. Incidente similare au avut loc în ajunul și în ziua alegerilor parlamentare, când mai multe site-uri oficiale au fost temporar inaccesibile.

Total
0
Shares
Total
0
Share