Vinul este băutura alcoolică preferată a moldovenilor, urmată de bere, spumant, divin şi votcă, conform unui studiu realizat şi prezentat astăzi de compania „iData: date inteligente”. Rezultatele se conţin într-o analiză a industriei vinurilor şi obiceiurilor de consum, efectuată în cadrul Şcolii de iarnă iData.
Potrivit analizei, cele mai multe din persoanele chestionate (cca 40%) au optat pentru vinul de casă, peste 30% vor alege atât vinul de casă, cât şi cel industrial, şi doar în medie 15% din respondenţi s-au arătat a fi amatorii unui vin produs de o fabrică.
Majoritatea (în jur de 40%) persoanelor chestionate au afirmat că procură vin din magazine specializate, aproximativ 30% – din magazine mari, cca 25% – de la producător, şi doar un număr mic de consumatori au declarat că procură vin de la persoane sau de la magazine mici de lângă casă sau oficiu.
Totodată, gusturile respondenţilor în materie de vin diferă în funcţie de gen. Astfel, femeile vor da preferinţă soiului Muscat, iar bărbaţii au ales Cabernet-Sauvignion. Printre vinurile îndrăgite de moldoveni figurează şi Chardonnay, Merlot, Rară Neagră, Feteasca, Pinot noir ş.a.
„Nu este vorba de un studiu la nivel naţional, însă datele studiului au fost validate de un grup de experţi competenţi, care susţin că producătorii de vin vor găsi aici informaţii relevante, care să le orienteze corect şi eficient activitatea”, a menţionat Mihai Bologan, director executiv iData.
Datele studiului au fost colectate în perioada 6-10 decembrie, cu un grup ţintă de persoane cu vârsta cuprinsă între 18-45 de ani, cu participarea experţilor de la Biroul Naţional de Statistică, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului etc. Şcoala de iarnă iData este un proiect de promovare a abilităţilor de cercetare în rândul tinerilor.