Alte știri

Studiu // Noul coronavirus ar putea rămâne în plămânii persoanelor tratate

Pinterest LinkedIn Tumblr

Noul coronavirus ar putea rămâne în plămânii pacienţilor aparent vindecaţi şi care nu mai prezintă simptome, fără ca acest lucru să poată fi depistat prin testele convenţionale, potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători chinezi şi publicat de revista ştiinţifică Cell Research, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Studiul, elaborat de medici de la Universitatea de Medicină Militară din oraşul chinez Chongqing, descrie cazul unei femei în vârstă de 78 de ani care la jumătatea lunii februarie a murit în mod neaşteptat după ce aparent se vindecase de COVID-19 şi a avut rezultat negativ la trei probe de SARS-CoV-2. Autopsia nu a relevat prezenţa virusului în ficat, inimă, intestine, piele sau măduva osoasă, în schimb acesta a fost descoperit în ţesutul pulmonar care, în pofida faptului că pacienta nu mai avusese simptome, prezenta daunele specifice unei infecţii virale.

Autorii studiului, care subliniază că ”există o necesitate urgenţă să înţelegem patogeneza infecţiei cu SARS-CoV-2”, propun efectuarea de lavaje bronhoalveolare (LBA), respectiv spălarea arborelui respirator, înaintea externării pacienţilor pentru a se depista virusurile ascunse, deşi este o procedură complexă şi costisitoare.

Posibilitatea ca virusul SARS-CoV-2 să nu fie eliminat complet din organism după ce un pacient se vindecă de COVID-19 şi incertitudinea cu privire la dezvoltarea unor anticorpi suficienţi pentru garantarea imunităţii în faţa unei posibile noi infecţii sunt două dintre problemele care preocupă în mod deosebit comunitatea medicală în pandemia provocată de noul coronavirus.

Citește și: Cât de riscantă este o călătorie cu avionul pe vreme de pandemie și care e probabilitatea de a contracta coronavirusul într-o aeronavă

loading...

Comments are closed.