SUA a impus sancțiuni de viză unor oficiali europeni

Administrația Trump a anunțat marți impunerea unor restricții de viză pentru cinci personalități europene implicate în reglementarea tehnologiei și combaterea dezinformării online, acuzate de ”cenzură” care ar afecta interesele americane. Decizia a fost condamnată ferm de Franța și a reaprins tensiunile dintre Washington și Uniunea Europeană pe tema libertății de exprimare.

Potrivit Departamentului de Stat al SUA, sancțiunile vizează acțiuni considerate drept constrângeri asupra platformelor americane. Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat că ”de prea mult timp, ideologii europeni întreprind acțiuni concertate pentru a constrânge platformele americane să sancționeze opiniile americane cu care nu sunt de acord” și că ”Administrația Trump nu va mai tolera aceste acte flagrante de cenzură extrateritorială”, denunțând existența ”unui complex industrial mondial al cenzurii”.

Inițial, Washingtonul a anunțat existența a cinci persoane sancționate fără a le face publice numele. Ulterior, subsecretarul de stat pentru diplomație publică, Sarah Rogers, a dezvăluit identitatea acestora. Printre cei vizați se află Thierry Breton, fost ministru în Franța și fost comisar european pentru piața internă în perioada 2019–2024, considerat unul dintre artizanii directivei europene privind serviciile digitale. Alături de el sunt patru reprezentanți ai unor ONG-uri din Regatul Unit și Germania active în combaterea dezinformării și a discursului instigator la ură online.

Autoritățile franceze au reacționat dur. Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a transmis că ”Franța denunță cu cea mai mare fermitate restricția de viză impusă de Statele Unite împotriva lui Thierry Breton, fost ministru și comisar european, și a altor patru personalități europene”, subliniind că ”popoarele Europei sunt libere și suverane și nu pot accepta ca alții să le impună reguli aplicabile spațiului lor digital”.

Măsura intervine pe fondul criticilor repetate ale administrației Trump față de reglementările europene din domeniul digital, pe care Washingtonul le consideră o încălcare a libertății de exprimare. Tensiunile s-au accentuat la începutul lunii decembrie, când UE a amendat rețeaua socială X cu 140 de milioane de dolari. Atunci, Marco Rubio a vorbit despre „un atac împotriva tuturor platformelor tehnologice americane”.

Rețeaua Internațională de Verificare a Faptelor, cu sediul în SUA, a exprimat ”profunda îngrijorare” față de noile restricții de vize, avertizând asupra impactului asupra luptei globale împotriva dezinformării.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share