SUA a sancționat patru magistrați ai Curții Penale Internaționale

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), acuzându-i de implicare în ”proceduri ilegitime și politizate” ce vizează soldați americani și lideri israelieni, a anunțat Departamentul de Stat miercuri, 5 iunie.

Sancțiunile includ interdicții de intrare în SUA și înghețarea activelor, o măsură aplicată de obicei infractorilor sau regimurilor autoritare. Judecătorii vizați sunt: Solomy Balungi Bossa, Luz del Carmen Ibanez Carranza, Reine Alapini Gansou și Beti Hohler – implicați în investigații privind crime de război în Afganistan și Fâșia Gaza.

Curtea Penală Internațională, cu sediul la Haga, a condamnat ferm decizia Washingtonului, calificând-o drept o tentativă de subminare a independenței justiției internaționale. Reacții critice au venit și din partea ONU, UE și Human Rights Watch, care consideră sancțiunile o formă de intimidare și un obstacol în calea justiției internaționale.

SUA și Israel nu recunosc jurisdicția CPI, deși instanța funcționează sub mandatul a 125 de state membre. Decizia recentă vine în contextul în care CPI a emis mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, acuzați de crime de război în Gaza.

Total
0
Shares
Total
0
Share