Statele Unite sunt dispuse să examineze propunerea Poloniei privind amplasarea unei baze militare americane permanente pe teritoriul său, a anunțat ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, după o întrevedere avută la Bruxelles cu secretarul american al Apărării, Pete Hegseth.
Potrivit oficialului polonez, deocamdată nu a fost luată nicio decizie privind staționarea permanentă a unui contingent militar american în Polonia, însă Washingtonul este deschis să analizeze această posibilitate.
Declarațiile au fost făcute în marja reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre NATO. În cadrul aceleiași reuniuni, șeful Pentagonului a anunțat o evaluare amplă a prezenței militare americane în Europa, care urmează să fie realizată în următoarele șase luni.
Pete Hegseth a criticat aliații europeni pentru ceea ce a numit o implicare insuficientă în domeniul apărării și a avertizat că Statele Unite ar putea reduce sprijinul financiar acordat NATO dacă statele membre nu își vor majora investițiile în securitate.
Secretarul american al Apărării a precizat că analiza va include și verificarea angajamentelor asumate de țările europene privind creșterea cheltuielilor pentru apărare.
La summitul NATO desfășurat la Haga în iulie 2025, statele membre au convenit să majoreze până în 2035 cheltuielile pentru apărare la cel puțin 3,5% din Produsul Intern Brut și să aloce suplimentar încă 1,5% din PIB pentru domenii conexe securității și apărării.
Polonia se numără printre statele NATO care susțin consolidarea prezenței militare americane pe flancul estic al Alianței, în contextul războiului din Ucraina și al tensiunilor persistente cu Rusia.



