Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, le-a transmis aliaților europeni că Washingtonul va oferi Ucrainei garanții de securitate doar după semnarea unui acord de pace, potrivit unui material publicat miercuri, 26 noiembrie, de Politico, care citează un diplomat european și o sursă familiarizată cu negocierile.
Conform surselor, această condiție a fost inclusă în propunerile înaintate săptămâna trecută de administrația americană către Kiev. Ucraina consideră garanțiile de securitate din partea Occidentului drept esențiale pentru încheierea unui acord cu Rusia, însă președintele SUA, Donald Trump, ar fi declarat că ”nu va invita liderii ucraineni la Casa Albă” până la semnarea documentului, ceea ce adaugă presiune asupra Kievului.
Politico notează că mesajele administrației Trump sunt ”multiple și nu întotdeauna clare”. Într-o convorbire telefonică din 25 noiembrie cu oficiali europeni, Marco Rubio a subliniat că garanțiile pentru Ucraina rămân o prioritate și că discuțiile pe acest subiect sunt separate de alte elemente ale acordului, asupra cărora există deja consens. Statele Unite doresc ca toate prevederile documentului să fie adoptate rapid, într-un singur pachet.
Secretarul de stat a făcut referire și la alte puncte sensibile: integritatea teritorială a Ucrainei și utilizarea activelor rusești înghețate. Unele state europene se tem însă că administrația Trump ar putea favoriza Rusia în negocieri, iar un diplomat a remarcat că ”niciun cuvânt despre drepturile omului, dreptul umanitar, dreptul internațional sau principii. Se conturează o nouă arhitectură a securității europene, plină de găuri”.