SUA impun noi sancțiuni împotriva companiilor petroliere ruse Rosneft și Lukoil: “Acum este momentul să înceteze uciderile și să se declare încetarea imediată a focului”

Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite, prin Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), a anunțat joi noi sancțiuni economice împotriva Federației Ruse, pe motiv că Moscova „nu dă dovadă de un angajament serios față de un proces de pace” în războiul din Ucraina.

Măsurile vizează cele mai mari două companii petroliere ruse, Rosneft și Lukoil, care, potrivit Trezoreriei, asigură principalele venituri pentru finanțarea „mașinăriei de război a Kremlinului”.

„Acum este momentul să înceteze uciderile și să se declare încetarea imediată a focului”, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent. „Având în vedere refuzul președintelui Putin de a pune capăt acestui război absurd, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei. Suntem pregătiți să luăm măsuri suplimentare, dacă va fi necesar, pentru a susține efortul președintelui Trump de a pune capăt acestui conflict. Încurajăm aliații noștri să ni se alăture și să respecte aceste sancțiuni”, a adăugat el.

Sancțiunile includ și zeci de filiale din Rusia ale celor două companii, active în explorarea, extracția, rafinarea și transportul petrolului și gazelor naturale. Printre acestea se numără Lukoil Perm, Lukoil West Siberia, AO Sibneftegaz, Bashneft Dobycha, Ryazan Oil Refinery și RN Tuapse Oil Refinery.

Potrivit deciziei, toate bunurile și interesele companiilor vizate care se află în Statele Unite sau sunt deținute de persoane americane vor fi blocate, iar orice tranzacție legată de acestea este interzisă fără o licență specială emisă de OFAC.

Departamentul Trezoreriei avertizează că instituțiile financiare străine care facilitează tranzacții semnificative cu entitățile sancționate riscă la rândul lor să fie vizate de sancțiuni secundare.

Autoritățile americane subliniază că scopul final al acestor măsuri nu este pedepsirea, ci determinarea unei schimbări de comportament a regimului de la Kremlin și revenirea la negocieri pentru pace.

Total
0
Shares
2 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Total
0
Share