SUA nu consideră că aderarea cu drepturi depline a Palestinei la ONU va contribui la o soluție a războiului cu Israelul

Ambasadorul SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a declarat miercuri că nu consideră că o rezoluție a ONU care să recomande ca Autoritatea Palestiniană să devină membru cu drepturi depline al ONU va contribui la o soluţie a două state în conflictul israeliano-palestinian, scrie Agerpres.ro

Thomas-Greenfield a făcut aceste declaraţii la o conferinţă de presă la Seul, după ce a fost întrebată dacă Statele Unite sunt deschise să recunoască cererea Autorităţii Palestiniene de a deveni membru cu drepturi depline al ONU.

“Nu credem că o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU va conduce neapărat într-un punct în care să găsim … o soluţie a două state care să meargă mai departe”, a mai spus Thomas-Greenfield.

Ea a declarat că preşedintele american Joe Biden a afirmat că Washingtonul sprijină categoric o soluţie a două state şi că lucrează pentru a pune în aplicare această soluţie cât mai curând posibil.

Consiliul de Securitate al ONU, format din 15 membri, se va pronunţa joi asupra unui proiect de rezoluţie care recomandă ca Autoritatea Palestiniană să devină membru cu drepturi depline al organismului ONU, au declarat surse diplomatice.

Cererea de a deveni membru cu drepturi depline al ONU trebuie să fie aprobată de Consiliul de Securitate – unde Statele Unite au drept de veto – şi apoi de cel puţin două treimi din cei 193 de membri ai Adunării Generale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share