SUA // Un copil de trei ani a împușcat un bărbat căutat pentru crimă

 

Un copil de 3 ani din Lafayette, Indiana, a împușcat, din greșeală, două persoane. Una este mama lui, iar cealaltă un bărbat căutat pentru crimă, scrie Mediafax.ro

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție din Lafayette a declarat pentru WTHR că poliția a fost sesizată duminică de către un spital, de unde cineva a sunat în legătură cu două persoane care aveau răni prin împușcare.

Una dintre victime, Trayshaun Smith, în vârstă de 23 de ani, era căutat în legătură cu o crimă. Poliția l-a arestat pe Smith la spital după ce a aflat că acesta avea un mandat de arestare în Illinois.

Locotenentul Justin Hartman, de la Departamentul de Poliție din Lafayette, a declarat pentru ABC News că băiatul de 3 ani a reușit să folosească singur arma și să tragă un foc de armă care i-a atins pe mama sa și pe Smith. Ambii adulți au supraviețuit împușcăturii.

Potrivit lui Hartman, împușcăturile au avut loc într-un complex de apartamente din Lafayette, iar ambii adulți au fost duși la Franciscan Health Lafayette East Hospital. Mandatul de arestare a lui Smith pentru acuzația de crimă provine din comitatul Cook, Illinois, aflat în apropiere.

Total
0
Shares
Total
0
Share