Suedia oferă aproape 10 milioane dolari Republicii Moldova pentru plata compensațiilor în facturi la energie

Suedia contribuie cu 9,63 milioane de dolari la Fondul de reducere a vulnerabilității Energetice din Moldova. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) susține că fondurile vor permite Guvernului Moldovei să acopere compensațiile direct în factură în perioada de iarnă 2023-2024 pentru gospodăriile vulnerabile din punct de vedere energetic.

„În mai puțin de un an, Moldova și-a remodelat politica energetică și și-a încheiat dependența de gazul rusesc. Acest lucru este remarcabil. Suedia este un partener de încredere pentru Moldova pe drumul său către integrarea în UE. Sunt mândră că Suedia pentru al doilea an consecutiv sprijină gospodăriile vulnerabile din Republica Moldova, contribuind prin intermediul PNUD cu un grant nerambursabil la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice din Moldova”, a declarat Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova.

„În acest an 91% din gospodăriile care vor primi compensații în factură, vor achita tarife similare cu cele de anul trecut. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără suportul partenerilor noștri de dezvoltare, care ne ajută să înfruntăm provocările cu demnitate. Vreau să mulțumesc Guvernului Suediei pentru generoasa susținere financiară din acest an și să menționez și aportul semnificativ din sezonul rece precedent. Sper, în continuare, la o colaborare fructuoasă cu prietenii noștri suedezi, care ne susțin pe diverse dimensiuni sociale și contribuie la bunăstarea cetățenilor noștri”, afirmă Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.

„Suntem recunoscători pentru parteneriatul solid și contribuția semnificativă a Suediei la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice din Moldova. Această finanțare, oferită deja pentru al doilea sezon rece, vine în sprijinul familiilor care sunt cele mai afectate de sărăcia energetică”, a spus Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova.

Până la sfârșitul lunii noiembrie curent, peste 740.000 de gospodării au solicitat compensații pentru sezonul de încălzire 2023-2024 în Sistemul informațional „Vulnerabilitatea energetică”. Recent, Italia a semnat un acord cu PNUD, care include o contribuție de 5 milioane de euro pentru compensații în sezonul actual de încălzire.

În sezonul rece 2022-2023, circa 895.000 de gospodării au beneficiat de compensarea facturilor. Anul trecut, PNUD a facilitat contribuții la Fondul de reducere a vulnerabilității energetice în sumă de 10 milioane de dolari de la Suedia și de 6,67 milioane de dolari de la Elveția.

Conform unui studiu PNUD, compensațiile au redus nivelul sărăciei energetice cu 43% și au avut cel mai mare impact asupra celor mai vulnerabile familii; 83% din costurile pentru facturile la gaze naturale au fost compensate.

Total
0
Shares
Total
0
Share