Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapide a numărului deţinuţilor, relatează The Guardian, scrie news.ro
Măsura de externalizare a locurilor din închisori face parte dintr-o serie de politici menite să transforme sistemul penal suedez, în contextul în care guvernul de centru-dreapta se luptă să combată violenţa bandelor, iar închisorile semnalează supraaglomerarea.
Săptămâna trecută, Ministerul Justiţiei a declarat că a dat instrucţiuni Kriminalvården (serviciul suedez de penitenciare şi probaţiune) să „ia măsurile necesare” pentru punerea în aplicare a planului Estonia.
În conformitate cu un acord semnat în iunie de Stockholm şi Tallinn, se preconizează că vor fi puse la dispoziţie până la 600 de locuri în închisorile din ţara baltică.