Sunt plătiți din banii statului, dar nu vor să participe la ședințele Parlamentului. Iată cine sunt eroii țării!

PSRM, PCRM, Dodon, Voronin, Greceanii, Socialisti, Comunisti, Parlamentul Republicii Moldova, sedinta Parlamentului, socialistii au parasit Parlamentul, politica

Chiar dacă se află în slujba cetățenilor Republicii Moldova și primesc salarii din bugetul de stat, deputații fracțiunilor parlamentare a PSRM și PCRM au hotărât astăzi să părăsească ședința Parlamentului. Deputații socialiști și cei comuniști au anunțat că nu vor participa nici la ședința Legislativului de mâine.

Decizia PSRM de a părăsi sala a fost exprimată de Vlad Batrîncea.

„PSRM regretă că nu s-au susținut proiectele noastre  moratoriile, că multe idei de-ale noastre nu trec. Fracțiunea noastră nu are ce discuta la ședința de astăzi și de mâine”, a spus deputatul.

PCRM s-a solidarizat cu socialiștii.

„În semn de protest, PCRM părăsește sala de ședință. Poftim, discutați toate proiectele, și de referendum, și de altă natură, apropo unele care au fost inițiate de PCRM”, a spus deputat Inna Șupac.

Plenul Parlamentului urmează să ratifice Convenția Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, Protocolul dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind abolirea reciprocă de vize, precum și Memorandumul de înțelegere dintre Guvernele Republicii Moldova și Turciei privind Liceul teoretic moldo-turc ”S. Demirel” din Congaz.

Deputații vor mai dezbate și proiectul de lege cu privire la condominiu, proiectul legii vânătorii și fondului cinegetic, proiectul de lege privind substanțele chimice. De asemenea, Legislativul urmează să mai examineze proiectul de lege privind protecția datelor cu caracter personal și proiectul de lege privind Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Pe ordinea de zi mai figurează modificări și completări la Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei, Legea comunicațiilor electronice, Legea privind semnătura electronică și documentul electronic, Legea cu privire la dispozitivele medicale, Legea Fondului de susținere a populației.

Deputații vor mai discuta inițiativele de modificare a Codului de procedură penală, Codului contravențional, Codului fiscal, Legii cu privire la comerțul interior, Legii cu privire la asigurări, Legii taxei de stat.

Total
0
Shares
Total
0
Share