”Anunț public această guvernare, că are în mine, începând de astăzi, cel mai mare, mai determinat și mai vocal contestatar. Mult mai mare și mai puternic decât preferații voștri Șor, Dodon, Plahotniuc, Cavcaliuc și cine mai vreți voi. Mai mare și mai puternic, dar și mai important – legitim. Pentru că spre deosebire de voi, spre deosebire de toți bandiții care se bat pentru putere, iar unii dintre voi vă faceți și partide-sateliți vechi sau noi, eu, avocat și apărător al drepturilor omului mă bat și mă voi bate pentru valori, principii, drepturi și libertăți colective. NU vreau puterea pentru mine, să fie foarte clar. Nu vreau și nu am vrut nimic pentru mine niciodată. V-am demonstrat-o de când am apărut în spațiul public. Am făcut deja un pas în spate, renunțând la conducerea unui partid politic, recuperez împreună cu familia timpul petrecut alături de oamenii Moldovei, am revenit la avocatură și am început să fac la Iași doctorantură. Da, voi fi cel mai mare contestatar al vostru pentru că voi, la fel ca și predecesorii voștri nu aveți absolut nimic sfânt. Pentru că voi aveți o agendă care nu are nimic de a face cu ceea ce își doresc oamenii poporului nostru, cu statul de drept, cu dreptatea și o viață mai bună promise de voi în campaniile electorale”, a declarat astăzi Andrei Năstase, președintele fondator al Platformei DA.
”Subliniind încă o dată că justiția PAS, nereformată, coruptă și aservită politicului, persecută la comandă și este singura din lume capabilă să emită două hotărâri complet diferite cu privire la același act administrativ, anunț public că în calitate de avocat și apărător al drepturile omului voi demara începând de astăzi o acțiune de coagulare a tuturor energiilor și resurselor disponibile de pe întreg teritoriul Republicii Moldova pentru realizarea unei largi MISCĂRI CIVICE ȘI JURIDICE DE REZISTENȚĂ POPULARĂ atât împotriva acestei guvernări incompetente, manipulatorii, mincinoase și periculoase pentru identitatea noastră socială, economică și spirituală, cât și împotriva forțelor oligarhice, a criminalilor ce stau în expectativa revenirii la putere pe fundalul sărăciei și nedreptății generate de actuala guvernare incompetentă.
”O maximă atenție trebuie acordată evoluțiilor de tip progresist și globalist care ne amenință comunitățile și societatea noastră, în ansamblul acesteia.
Vă îndemn și pe dumneavoastră să faceți la fel. Istoria lumii, inclusiv istoria noastră, a tuturor, se scrie în fiecare zi.
Iar fiecare zi în care PAS trece ca un buldozer peste valorile și principiile care ne țin pe toți uniți, aici, la marginea Europei civilizate, lângă România, este o zi în care poporul nostru mai moare un pic.
Stimați cetățeni, Închei, rugându-vă să priviți cu mult mai multă atenție evenimentele care ne influențează viața noastră, a tuturor. Încercați să vă concentrați pe cauze, nu doar pe efecte.
Știu! Republica Moldova aproape se scufundă în colaps din toate punctele de vedere. Acestea, trebuie să recunoaștem, sunt și efectele alegerilor noastre recente.
Care este cauza și ce este de făcut? Aceasta este întrebarea… la care răspunsul, mai bine zis răspunsurile deja încep să prindă contur”, a mai adăugat Năstase.