Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Rîșcani ale municipiului Chișinău au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate ilegal pe terenuri și în curți private.
Potrivit Poliției, plantele au fost transmise pentru efectuarea expertizei de specialitate, iar proprietarii terenurilor unde acestea au fost găsite sunt cercetați pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
Oamenii legii reamintesc că cultivarea plantelor de cânepă constituie contravenție sau, în anumite cazuri, infracțiune, indiferent de suprafața cultivată sau de explicațiile oferite privind destinația acestora.
Poliția atenționează deținătorii de terenuri că aceștia au obligația să cunoască și să prevină folosirea proprietăților lor pentru cultivarea plantelor interzise.



