Svetlana Cebotari: De astăzi, în Republica Moldova va funcționa un laborator de testare ADN

Svetlana Cebotari, de astăzi, în Republica Moldova va funcționa un laborator de testare ADN, guvernul filip, pdm 

În Republica Moldova se vor putea efectua investigații molecular-genetice (ADN) care va permite cercetarea paternității, identificarea suspecților, descoperirea crimelor sau delictelor, identificarea victimelor catastrofelor. În acest sens, astăzi, a fost inaugurat Laboratorul de expertiză genetică medico-legală în cadrul Centrului de Medicină Legală, primul de acest gen în țara noastră.

Investigațiile ADN, care vor fi efectuate în acest laborator vor prezenta o probă obiectivă, având un grad înalt de concludență și o certitudine de până la 99,99%. Expertiza ADN va putea fi efectuată atât la solicitarea organelor de drept, cât și la solicitarea personală, cu condiția respectării acordului la cercetarea genetică.

„Odată cu inaugurarea acestui laborator și implementarea noii metode de cercetare în țara noastră, va aduce o contribuție semnificativă la asigurarea actului de justiție în infracțiunile împotriva vieții, sănătății și demnității omului”, a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

În cadrul laboratorului, vor activa experți judiciari biologi, angajați ai secției Biologie medico-legală, cu specializarea în investigații molecular-genetice și un specialist în biologie moleculară și genetică. Precizăm că, în perioada următoare vor fi desfășurate instruiri ale personalului implicat, setarea și calibrarea aparatajului, elaborarea și validarea metodicilor de efectuare a testelor.

„Mă bucur că în sfârșit și în Republica Moldova, ca și în toate țările europene și din spațiul CSI va funcționa un astfel de laborator. Centrul de Medicină Legală își asumă responsabilitatea de a îndeplini în termeni proximi toate sarcinile pentru a asigura funcționalitatea laboratorului”, a subliniat directorul Centrului de Medicină Legală, Valeri Savciuc.

Amintim că, anterior Republica Moldova nu dispunea de un laborator de testare ADN. Testele efectuate de către alte laboratoare existente din țară fără statut de laborator de expertiză judiciară nu puteau fi recunoscute ca probe în instanță, iar organele de drept întâmpinau dificultăți în investigarea infracțiunilor și erau nevoiți să apeleze la serviciile laboratoarelor de peste hotarele țării. Suma investițiilor pentru realizarea laboratorului, dotarea cu echipament, utilaje, mobilier, tehnică și logistică este în sumă de circa 9,3 mil. lei.

Svetlana Cebotari, de astăzi, în Republica Moldova va funcționa un laborator de testare ADN, guvernul filip, pdm 

în Republica Moldova va funcționa un laborator de testare ADN, guvernul filip, pdm 

Total
0
Shares
Total
0
Share