Uniunea Europeană încearcă să lupte cu plasticul care sufocă planeta, în special oceanele. În acest sens, eurodeputații au decis ca începând cu anul 2021 să interzică comercializarea unor obiecte precum paiele pentru băuturi, tacâmurile și farfuriile sau bețișoarele de urechi din plastic.
„Am adoptat cea mai ambițioasă legislație împotriva plasticului de unică folosință. Depinde acum de noi să menținem cursul în negocierile viitoare cu Consiliul, programate să înceapă încă din noiembrie. Votul de astăzi deschide drumul spre o directivă ambițioasă, Este esențial pentru a proteja mediul marin și pentru a reduce costurile pagubelor de mediu, atribuite poluării prin plastic în Europa și estimate la 22 de miliarde de euro până în 2030”, a declarat europarlamentara Frederique Ries.
Deputații europeni au mai adăugat pe lista plasticului interzis în UE și pungile sau ambalajele din plastic. Consumul altor câteva articole, pentru care încă nu există alternativă, va trebui redus de statele membre cu cel puțin 25% până în 2025. În această categorie intră cutii de burger de unică folosință, cutii de sandvişuri sau recipiente pentru fructe, legume, deserturi sau înghețate. Statele membre vor elabora planuri naționale pentru a încuraja utilizarea produselor adecvate pentru utilizare multiplă, precum și pentru reutilizarea și reciclarea acestora.
Alte articole din plastic, cum ar fi sticlele de băutură, vor fi colectate separat și reciclate în proporție de 90% până în 2025.