Tânăr de 22 de ani, achitat pentru vătămare gravă soldată cu deces. Procurorii vor contesta soluția instanței

Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea recentă de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a unei sentințe de achitare a unui tânăr de 22 de ani pentru comiterea infracțiunii de vătămare intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății, care s-a soldat cu decesul victimei (art.151 alin.(4) din Codul penal) și huliganism agravat (art.287 alin.(3) din Codul penal) pe motiv că fapta nu ar fi fost comisă de inculpat.

Procurorii consideră sentința drept neîntemeiată și o vor contesta cu apel la Curtea de Apel Chișinău, solicitând condamnarea inculpatului pentru faptele imputate.

Conform învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat de la Chișinău, inculpatul (la acel moment în vârstă de 14 ani), la 05 august 2016, pe timp de seară, de comun acord cu doi minori, care la momentul comiterii faptei nu erau subiecţi ai infracţiunii (având 13, și respectiv, 12 ani), aflându-se în regiunea unor garaje din sectorul Botanica al mun. Chişinău, din intenţii huliganice, încălcând grosolan ordinea publică, au iniţiat un conflict cu un bărbat în vârstă de 53 de ani și un bărbat de 37 de ani. În rezultat, au aplicat faţă de ultimii forţa fizică utilizând diferite obiecte în calitate de armă (cratiță, ciomag, pietre, etc. ). Drept consecință, bărbatul de 37 de ani a suferit vătămări corporale ușoare, iar bărbatul de 53 de ani a suferit leziuni grave, care i-au cauzat decesul.

Inculpatul, a pledat nevinovat, explicând că în ziua comiterii faptei s-a aflat în sectorul centru al capitalei, la un „internet – cafe”.

Instanța a conchis că învinuirea înaintată nu şi-a găsit confirmare în cadrul cercetării judecătoreşti inculpatul urmând a fi achitat.

Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Total
0
Shares
Total
0
Share