Taraf de Chișinău, într-un concert de zile mari la Viena

Ansamblul Taraf de Chișinău, compus din patru instrumentiști-virtuozi cunoscuți din Chișinău – Marin Bunea, vioară; Mihai Sorocan, acordeon; Sergiu Diaconu, cobză; Ion Croitor, contrabas – a evoluat într-un concert sponsorizat de Secția Cultură a Primăriei orașului Viena, în cooperare cu asociația MoldWien (Comunitatea moldovenilor de la Viena).

Evenimentul a avut loc la 7 mai 2023, în sala de concert Brick-15 din capitala austriacă. Muzicienii au interpretat un vast program de muzică tradițională din mai multe zone folclorice ale spațiului românesc. Programul a inclus și mai multe melodii vieneze – un gest de prietenie apreciat cu multă căldură de publicul austriac.

La concert au asistat inclusiv reprezentanți ai autorităților locale și ai organizațiilor non-guvernamentale.. Au fost prezenți și membrii echipei Ambasadei Moldovei în Republica Austria. Doamna Ambasadoare Mihaela Mocanu a ținut un discurs în care a accentuat importanța promovării culturii naționale peste hotare în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, menționând faptul că Austria a fost mereu un partener de încredere în această cauză.

Măiestria ansamblului și repertoriul interpretat a impresionat publicul vienez, ridicând în picioare întreaga sală, iar la sfârșitul concertului au fost interpretate mai multe bisuri.

În perioada 9 – 20 mai 2023, Taraf de Chișinău se află în Japonia, unde vor reprezenta țara noastră la prestigiosul Concurs internațional de muzică de cameră de la Osaka 2023 (Osaka International Chamber Music Competition), secțiunea Festa. Concursul va putea fi urmărit în direct pe Youtube: Osaka Int’l Chamber Music Competition & Festa.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share