Telescopul Kepler al NASA a explorat Calea Lactee mai bine de un deceniu. Acesta a confirmat existența multor stele și planete (potențial similare Pământului) și 2.500 de posibile noi lumi așteaptă, în continuare, să fie confirmate, transmite playtech.ro.
Dintre descoperirile făcute de telescopul NASA, 30 de planete sunt în zonele locuibile ale stelelor gazdă, niște locuri unde apa ar putea fi ca cea de pe Pământ. Din păcate, Kepler nu va mai rezista mult în spațiu.
Oficiali NASA au precizat că acesta va rămâne fără combustibil în doar câteva luni. NASA a plasat telescopul la aproximativ 151 milioane de kilometri distanță de Pământ pe orbită în jurul Soarelui. În acest mod, gravitația Pământului și lumina stelei nu influențează măsurătorile precise pentru planete îndepărtate. Totodată, este puțin probabil ca acolo, în gol, Kepler să prezinte pericole pentru ceilalți sateliți.
Inginerul care a proiectat satelitul, Charlie Sobeck, a spus că e incredibil că satelitul încă funcționează. În 2013, o componentă care ținea direcția fixă a satelitului s-a rupt, iar asta înseamnă că întreaga misiune a lui Kepler a trebuit să se schimbe. Acesta era poziționat într-o anumită direcție. În orice caz, NASA a găsit o modalitate prin care să stabilizeze temporar telescopul, pentru câteva luni, și s-a folosit de presiunea din lumina Soarelui pentru a face acest lucru.
Din acel moment, Kepler a găsit sute de noi exoplanete, dintre care 300 au fost confirmate. În momentul în care satelitul identifică o exoplanetă nu capturează doar o imagine propriu-zisă, deoarece distanța este mult prea mare. În schimb, Keplerurmărește stelele ca să vadă când lumina emisă de acestea scade, în timp ce, ocazional, o planetă trece prin fața lor. Astfel, cercetătorii NASA pot judeca mărimea și posibila compoziție a planetei, în funcție de cât timp i-a luat să călătorească în jurul stelei și câtă lumină a blocat temporar.
În momentul în care Kepler nu va mai fi funcțional, NASA îl va înlocui cu un alt telescop. Acesta poartă numele Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS) și va fi lansat în spațiu de NASA în aprilie.