Tenismanul moldovean Radu Albot a pierdut în semifinala prestigiosului turneu din New York

radu albot, tenis moldova, performantele lui albot, sportivi moldoveni

Tenismanul moldovean Radu Albot a cedat ieri în semifinala turneului ATP de la New York (SUA), proba dublu, evoluând în pereche cu Nikoloz Basilashvili (Georgia), relatează MOLDPRES.

Ei au fost învinși în două seturi (6-4, 6-3) de duetul Artem Sitak (Noua Zeelandă) – Wesley Koolhof (Olanda).

La proba simplu Radu Albot a disputat pe tabloul principal trei meciuri. În prima partidă l-a învins pe Bjorn Fratangelo (SUA, 6-4, 6-3), într-a doua – pe John Isner (SUA, 7-6, 3-6, 6-3), iar într-a treia i-a cedat în sferturile de finală ale concursului lui Kei Nishikori (Japonia, 6-4, 3-6, 1-6).

John Isner ocupă locul 18 în clasamentul mondial. Kei Nishikori se situează pe poziția a 27-ea în această ierarhie. Jucătorul moldovean ocupă treapta cu numărul  87 în topul respectiv.

Radu Albot a înregistrat cea mai bună clasare a sa în topul ATP individual – poziția cu numărul 82 – în aprilie 2017. El este cel mai bun tenisman autohton, căruia îi aparțin o serie de recorduri stabilite în premieră în sportul moldovenesc. La vârsta de 16 ani a fost cel mai bun jucător în Europa, numărul 11 mondial. A câștigat în cariera sa 3 turnee ATP Challenger, 14 la individual și 7 la dublu în seria ITF Futures și unul în ATP World Tour. Este angajat în echipa sportivă a Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share