Termenul de depunere a dosarelor candidaților la funcția de membru al CSP a fost extins

Consiliul Superior al Procurorilor

20 decembrie, ora 17:00, este termenul limită până când candidații la funcția de membru al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) pot depune dosarele, pentru a se înscrie la concurs. DECIZIA de extindere a termenului a fost luată la ședința de astăzi a Comisiei juridice, numiri și imunități, care s-a desfășurat în regim online.

Potrivit regulamentului de desfășurare a concursului, candidatul la funcția de membru al CSP trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova și să aibă o experiență de cel puțin trei ani în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței.

DOSARUL de participare trebuie să conțină următoarele acte (inclusiv cu titlu confirmativ):

  1. curriculum vitae;
  2. scrisoare de motivare redactată în limba de stat (română), care va include și Platforma privind principalele obiective pe care le va urmări candidatul dacă va fi ales membru al Consiliului Superior al Procurorilor;
  3. dovada cetățeniei Republicii Moldova (copia buletinului de identitate și fișa de însoțire);
  4. studii superioare juridice (copia diplomei/licenței de studii și, opțional alte acte de studii);
  5. acte ce confirmă experiența în domeniul dreptului de cel puțin 3 ani;
  6. referință de la două persoane, cu indicarea datelor de contact ale acestora (nume, prenume, adresă electronică, număr de telefon);
  7. cazierul judiciar;
  8. declarație pe proprie răspundere precum că nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, care ulterior va fi confirmată prin Certificatul de integritate;
  9. consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către Comisie și/sau alte autorități antrenate în proces;
  10. declarație de avere și interese personale în conformitate cu modelul prevăzut în Anexa nr. I din Legea nr. 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale, semnată olograf

Concursul pentru selectarea candidatului la funcția de membru al CSP din partea Parlamentului se desfășoară în două etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor și interviul. Candidatul care va obține cel mai mare punctaj va fi prezentat Parlamentului pentru numirea în funcție de membru al Consiliului Superior al Procurorilor.

Persoana responsabilă pentru recepționarea dosarelor este Mihai Gheorghieș: 022 820 565; mihai.gheorghies@parlament.md.

Total
0
Shares
Total
0
Share