Tinerii voluntari din Centrele de tineret din țară au lansat campania de mobilizare online „#Noi Stăm Acasă Pentru Că Ne Pasă, Dar Voi Cum Procedați?”

Tinerii voluntari din rețeaua celor 44 de Centre de tineret din Republica Moldova, au  lansat o campanie de mobilizare online prin care își propun să sprijine lupta contra răspândirii epidemiei virusului COVID-19. Aceștia au preluat îndemnul autorităților de a sta acasă și încearcă să-și convingă prietenii, rudele, în special buneii, să procedeze la fel.

Astfel, Centrul de tineret Ungheni a provocat tinerii să fie regizorii propriei carantine și să-și planifice timpul liber în mod plăcut și util acasă. În fiecare zi, ei postează pe pagina Centrului câte o acțiune: #EuCitesc #EuStauCuFamilia #EuGătesc, #EuPrivescFilm etc., provocând și alți tineri să le urmeze exemplul.

Un alt îndemn adresat tinerilor, realizat de data asta prin fotografii, a fost postat de Centrul raional de tineret Strășeni. Ana Scutelnic, voluntara Centrului, a mobilizat prietenii săi, la fel voluntari, să-și fotografieze activitățile zilnice, iar acestea au fost adunate într-un colaj de fotografii: Noi stăm acasă pentru că ne pasă, dar tu cum procedezi?

Până în prezent șapte Centre de tineret s-au implicat în campanie, iar mesajele au ajuns la peste 4000 de tineri. Campania de mobilizare online va continua până la sfârșitul lunii aprilie.

Menționăm că toate activitățile în cadrul Centrelor de tineret din țară au fost sistate din cauza situației epidemiologice, pentru a preveni răspândirea COVID-19.

Unele Centre au reluat activitățile online: Centrul municipal de tineret din Chișinău au programul ajustat: traininguri online, Kitchen show, Fii sportiv chiar și acasă, Clubul de lectură online, iar la Centrul de tineret Criuleni se organizează sesiuni de jocuri de societate în regim online.

Activitățile Centrelor de tineret sunt susținute în cadrul Fondului comun privind dezvoltarea Centrelor de tineret și consolidarea participării și implicării civice a tinerilor din Republica Moldova al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și Fondului Națiunilor Unite pentru Populație.

Citește și: FOTO din Aeroportul de la Milano: 180 de moldoveni revin acasă

Total
0
Shares
 
Total
0
Share