Toate statele Uniunii Europene vor începe vaccinarea în aceeaşi zi, iar împărţirea vaccinurilor se va face în funcţie de numărul populaţiei.
Campania de vaccinare împotriva Covid-19 va fi lansată în aceeaşi zi în toate ţările Uniunii Europene, scrie presa franceză citând surse din rândul deputaţilor francezi.
„Am înţeles că politica privind vaccinurile, vaccinurile pentru toţi, nu este pentru mâine. Realitatea de astăzi sunt vaccinurile cu prioritate mare. Fiecare ţară europeană va avea acelaşi număr de vaccinuri în funcţie de numărul de locuitori. Toate ţările europene vor lansa campania de vaccinare în aceeaşi zi la sfârşitul anului”, scrie BFMTV, citând surse politice.
Anturajul lui Emmanuel Macron a confirmat aceste comentarii, precizând că nu a fost încă stabilită data la care va începe vaccinarea.
„Am spus că la nivel european va începe în acelaşi timp. De aici şi interesul pentru a se ajunge la un acord comun”, a adăugat un consilier prezidenţial.
Germania face presiuni ca Agenţia Europeană pentru Medicamente să analizeze până pe 21 decembrie vaccinul Pfizer-BioNTech. Această dată ar însemna o anticipare cu o săptămână a celei stabilite anterior şi ar putea însemna începerea vaccinării înainte de sfârşitul anului.
Sursa: Digi24
Citește și: Italia ar urma să înregistreze peste 700 000 de decese în 2020, cea mai mare cifră după 1944