Topul celor mai curajoase zodii

Când vine vorba de curaj, unii nativii au aventura în sânge şi nu se dau în lături de la nimic. Află dacă te numeri şi tu printre aceia pentru care adrenalina face parte din viaţa de zi cu zi.

Berbec

În viziunea ta, a fi curajoasă înseamnă a nu-ţi fie teamă de întuneric, de boală şi nici chiar de moarte. Pentru tine, viaţa se trăieşte în prezent, doar o singură dată, aşa că dai tot ce ai mai bun pentru a trăi frumos şi bine. Nu te gândeşti la consecinţe, ci doar ai curajul să greşeşti, să faci excese şi să arăţi cine eşti cu adevărat. Nu îţi place să te prefaci şi preferi să spui întotdeauna adevărul, fără a favoriza pe cineva. Mai presus de orice, ai curajul să înfrunţi oamenii din jurul tău, căci mulţi îţi vor răul şi te provoacă zi de zi.

Gemeni

Pentru tine, curajul este puterea de a face tot ceea ce îţi trece prin cap. Îţi place să rişti, mai ales când vine vorba de lucruri cu miză importantă pentru tine. Nu prea ai timp sau răbdare să cântăreşti deciziile, motiv pentru care poţi suferi şi dezamăgiri de cele mai multe ori. Indiferent de ceea ce ţi se întâmplă, găseşti curaj să o iei de la capăt şi să te reinventezi. În fond, acesta este farmecul tău personal. Oamenii te admiră pentru că nu îţi este teamă să experimentezi lucruri noi, să înveţi pe pielea ta şi să le dai sfaturi şi celorlalţi.

Leu

Eşti considerat regele junglei, aşa că ar fi păcat să nu fii inclus în topul celor mai curajose zodii. Eşti o persoană puternică, pentru care curajul înseamnă, în primul rând, asumarea responsabilităţilor şi a deciziilor luate şi, mai puţin, lucrurile legate de senzaţional. Deşi îţi place să fii în centrul atenţiei, preferi să ieşi la lumină cu lucrurile demne pe care le faci în folosul apropiaţilor. Suflet cald şi primitor, vei avea mereu curajul de a înfrunta destinul pentru a găsi cea mai bună cale în care să trăieşti alături de cei dragi ţie.

Săgetător

Tu eşti curajoasa zodiacului! Îţi curge adrenalina prin vene şi eşti dependentă de senzaţii tari. Îţi place să călătoreşti în locuri total necunoscute şi greu accesibile şi nu îţi este teamă de sălbăticie. Ai putea chiar şi să te muţi acolo, căci tot ai avea o viaţă fericită! De asemenea, îţi place să îţi demonstrezi curajul în faţa partenerului, care te admiră pentru spontaneitatea ta. Te adaptezi foarte uşor situaţiilor limită şi răspunzi bine la orice test de rezistenţă.

Vărsător

Pentru tine, curajul înseamnă să fii diferită de toţi ceilalţi, să ai puterea de a ieşi în faţa mulţimii şi de a-ţi prezenta ideile total contrare. Nonconformistă din fire, ai curajul să adopţi un stil vestimentar care pe alţii i-ar scandaliza şi îţi place să ieşi din tipar. Încă din copilărie ai fost o persoană care a avut curajul să îşi strige nemulţumirea faţă de societate şi să se revolte împotriva unor măsuri pe care le considera nedrepte. Dacă de unii oameni eşti extrem de apreciată pentru excentricitatea ta, de alţii eşti huiduită, însă fără ca acest lucru să îţi afecteze conştiinţa.

Total
0
Shares
Total
0
Share